București, 01 Mai 2019

Ajax câștigă prima manșă a semifinalei UCL, cu Tottenham și are mari șanse să joace finala

../Imagini-004-2019/Tottenham-Ajax-0-1

Marți, în prima manșă a semifinalei UEFA Champions League, disputată pe Tottenham Hotspur Stadium, în prezența a peste 60 mii de spectatori, Ajax a câștigat la limită, scor 1-0, partida cu Tottenham și are prima șansă pentru accederea în finala ce se va disputa pe Estadio Metropolitano, Madrid, la 01 Iunie a.c.

Ajax are două posibilități de calificare în returul de la Amsterdam cu Tottenham, meci egal sau victorie la orice scor. Totul este posibil pentru partida de la 08 Mai a.c., întrucât nici Tottenham nu va ceda ușor, ambele echipe sunt revelațiile acestei ediții a UEFA Champions League.

Pentru Ajax, Donny van de Beek a marcat singurul gol al partidei disputate la Londra, împotriva Tottenham, în minutul 15, după ce arbitrul de centru Antonio Mateu Lahoz, a validat golul după consultarea VAR.

Ajax a mai avut o șansă mare de a face 2-0, în minutul 78, atunci când David Neres a trimis balonul în stâlpul porții lui Lloris.

Antrenorul echipei Tottenham, Mauricio Pochettino a declarat după eșecul din prima manșă cu Ajax, conform site-ului oficial al clubului londonez, următoarele: "A fost un meci foarte dur și nu trebuia să ne putem permite să începem jocul în așa fel. Acesta a fost punctul cheie. Au arătat mai multă energie decât noi, au fost mai proaspeți și mai proactivi decât noi. După 39 de minute, cand a intrat pe teren Moussa Sissoko, am evoluat mai bine. In a doua jumătate a meciului, reacția a fost foarte bună, am fost mai competitivi și ne-am creat cateva șanse, insuficiente pentru a înscrie, dar calificarea este încă deschisă si trebuie să mergem acolo săptămâna viitoare și să încercăm să înscriem și să câștigăm meciul, dacă vrem să fim în finală".   

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-003-2019/Sepsi-Astra-0-1

 

Citește și: Astra Giurgiu obține primele puncte în play-off, după victoria împotriva echipei Sepsi

Luni, în ultima partidă a etapei a 5-a, Sepsi OSK și Astra s-au confruntat la Sfântu Gheorghe, rezultatul final fiind de 1-0, în favoarea giurgiuvenilor,...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X