căutare personalizată

  

 

Subscribe RSS Feed, Fotbal flash

 

Bucuresti, 23 mai 2012, Finala Cupei Romaniei, Rapid-Dinamo, 0-1

Bonetti: Obiectivul nostru a fost de a câştiga, nu de a juca bine

Tehnicianul Dario Bonetti a declarat miercuri seară, după victoria din finala Cupei României-Timişoreana, că meciul a fost dificil, după cum se aştepta, însă a precizat că obiectivul echipei Dinamo a fost de a câştiga, nu de a juca bine.

"Aşa cum mi-am închipuit, a fost o partidă dificilă, dar jucătorii mei ştiau foarte bine de la început că trebuie să câştige. Obiectivul nostru a fost de a câştiga, nu de a juca bine. În seara asta s-a văzut inima echipei. Sunt fericit pentru suporteri şi pentru tot staful echipei. Vreau să mulţumesc întregului staf, care a dat totul pentru a ajunge aici, şi suporterilor. Sunt fericit că am câştigat", a spus Bonetti.

Dario Bonetti, care a obţinut datorită victoriei de miercuri primul trofeu cu Dinamo, consideră că autorul unicului gol al partidei, Adrian Scarlatache, este un jucător foarte puternic, un fotbalist rapid care face atât faza defensivă cât şi pe cea ofensivă.

"Evaluarea nu trebuie să o facem din punct de vedere tehnic. Jucătorii au înţeles dinainte că trebuie să dea tot ce-i mai bun din ei. Dănciulescu a fost la fel de important ca toţi ceilalţi şi a dat o notă de linişte. Eu ştiu foarte bine calităţile lui", a mai spus tehnicianul.

Bonetti a menţionat că este posibil să rămână la Dinamo. "Dar acum rămân cu certitudinea că am câştigat Cupa, ceea ce nu este hotărâtor pentru rămânerea mea. Cât mai curând vom decide", a precizat antrenorul italian.

Dario Bonetti a declarat că poate ar fi fost mai bine dacă brigada de arbitri de la finala Cupei ar fi fost una din România: "Iniţial mi-a displăcut ideea de a avea arbitri italieni, cred că şi în România se găsesc arbitri buni şi nu e o notă foarte bună că am invitat arbitri străini. Poate ar fi fost mai bine cu arbitri români pentru că e o sărbătoare românească".

Tehnicianul este de părere că suporterii au înţeles că lucrează "cu loialitate", chiar dacă face şi el greşeli. "Pentru a construi echipe care să câştige e nevoie de disciplină şi de mentalitate", a adăugat Bonetti

Echipa Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României-Timişoreana pentru a 13-a oară în istorie, după ce a învins formaţia Rapid, cu scorul de 1-0 (0-0), în finala competiţiei disputată miercuri seară, pe Arena Naţională. Unicul gol al meciului a fost marcat de Scarlatache, în minutul 58.

Sursa: Mediafax

Nume*
Adresa Email*
Subiect*
Mesaj*
Nota: * marcheaza campurile obligatorii.

Roy Tanck's Flickr Widget requires Flash Player 9 or better.

Get this widget at roytanck.com

 
 

 

Copyright 2008-2012 - Fotbal-flash