București, 25 Octombrie 2019

CFR Cluj reușește victorie în deplasare cu Rennes, scor 1-0, în grupa E din Europa League

../Imagini-008-2019/Rennes-CFR-0-1

CFR Cluj a izbutit cu greu să învingă francezii de la Rennes, scor 1-0, într-o partidă a grupei E din Europa League, disputată joi, pe stadionul Roazhon Park, în prezența a peste 27000 de spectatori, urmare a golului marcat de Ciprian Deac, în minutul 9, în urma unei lovituri libere.

Deși Rennes a jucat în 10 oameni încă din minutul 5, prin eliminarea portarului Edouard Mendy, CFR Cluj nu a reușit să fructifice ocaziile mari avute din prima repriză și și-a făcut singură meciul greu. Mai mult, din minutul 46, jucătorii francezi au mai avut o eliminare, cea a lui Eduardo Camavinga și culmea, din acel moment, elevii lui Dan Petrescu au redus motoarele, au început să joace haotic, cu pase la adversar, invitând astfel pe cei de la Rennes să pună probleme pe contraatac.

În minutul 28, francezii puteau egala, însă M'Baye Niang ratează un penalty, acordat în urma unui fault în careu al lui Boli.

Din minutul 82, Mateo Susic, a fost și el eliminat, pentru cumul de cartonașe galbene, iar din acel moment gazdele s-au dezlănțuit la poarta lui Arlauskis, însă apărarea lui Dan Petrescu a făcut față, până la fluierul final al arbitrului rus Aleksei Eskov.

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrecu, a declarat după meci următoarele: „Sincer, azi mă așteptam mai mult de la toți, nu m-a mulțumit nici un jucători astăzi. Sunt doar fericit pentru victorie, mă bucur pentru rezultat, este un rezultat mare și am înțeles acum, de ce Rennes a bătut pe PSG, în ultimele trei luni, i-a bătut de două ori! Așa entuziasm, așa forță, viteză, calitate, sincer eu zic că acesta a fost cel mai greu meci. Nici cu Lazio, nici cu Celtic nu a fost așa de greu. Adversarul a fost extraordinar astăzi. Publicul, ce să mai zic, mi-aș dori și eu în România așa, dar asta este realitatea, mergem mai departe și vedem ce va fi în continuare. Este mai bine să câștigi așa, să joci prost, decât să joci foarte bine și să nu câștigi.” 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-008-2019/Valentin-Alexandru

 

Citește și: Turris învinge Gloria Buzău, scor 2-1, în ultima partidă a etapei a 10-a, din Liga secundă

Marți, la Turnu Măgurele, formația locală Turris-Oltul, cu Florin Bratu aflat la prima partidă pe bancă, obține trei puncte în fața echipei Gloria...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X