București, 31 Ianuarie 2020

Conferința de presă a lui Corneliu Papură, antrenor U Craiova, înaintea partidei cu Gaz Metan

../Imagini-01-2020/Corneliu-Papură.jpg

Cu o zi înaintea reluării campionatului din Liga 1, Universitatea Craiova va întâlni pe stadionul Ion Oblemenco formația Gaz Metan Mediaș, a avut loc obișnuita conferința de presă a antrenorului Universității, Corneliu Papură, însoțit de fundașul Bogdan Vătăjelu.

Înaintea reluării campionatului, cu 4 etape rămase până la finalul campionatului regular, U Craiova, cu 37 puncte, ocupă locul 4 în clasament, în timp ce, Gaz Metan, cu 36 puncte, ocupă poziția a 5-a.

În deschiderea conferinței de presă, Corneliu Papură, din postura de antrenor principal al Universității Craiova, după plecarea lui Victor Pițurcă, a declarat următoarele: „Ne așteaptă un meci dificil, împotriva unei echipe care este în luptă cu noi pentru play-off. Trebuie să ne așteptăm la toate scenariile posibile și trebuie să trecem cu bine de acet meci. Sunt foarte importante punctele puse în joc. Trei puncte, ne-ar ajuta foarte mult pentru configurația clasamentului și pentru ceea ce va fi în viitor. Dacă vom avea o atitudine bună, ceea ce trebuie să avem, să luptăm pentru fiecare minge, cu siguranță nu vor fi probleme, în ceea ce privește publicul nostru. Publicul nostru trebuie să fie alături de echipă, pentru că, dacă vom reuși ceva, nu vom reuși decât dacă vom avea publicul alături. Altfel ne va fi greu. Pentru a vorbi de titlu, trebuie mai întâi să ajungem în play-off, iar acolo, orice echipă are șanse.”

În continuarea conferinței de presă, fundașul Bogdan Vătăjelu, a adăugat: „Ne așteaptă un meci dificil, ca oricare altul, din punctul meu de vedere. Avem patru meciuri foarte grele și sper să fim pregătiți pentru ceea ce ne așteaptă. Ne bucurăm că am terminat cantonamentul sănătoși și așteptăm să avem un an mult mai bun ca cel care a fost. Fiecare jucător își dorește să ne batem la titlu, pentru că dacă nu îți propui lucruri mărețe, rămâi mediocru și nu cred că te apuci de un sport pentru mediocritate.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-01-2020/Parma-Lecce-2-0

 

Citește și: Parma își încheie turul de campionat din Serie A cu o victorie, scor 2-0 cu Lecce

Ultima partidă a turului de campionat al Seriei A, s-a disputat luni, pe stadionul Ennio Tardini, între Parma și Lecce, încheind-use cu scorul de 2-0...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X