București, 29 Noiembrie 2019

Deși a pierdut trei puncte importante pe Olimpico, CFR Cluj mai speră la calificare

../Imagini-008-2019/Lazio-CFR-1-0

O asistență de 7600 fani, prezentă pe stadionul Olimpico din Roma, la partida din cadrul grupei E, a Europa League, dintre Lazio și CFR Cluj, s-a  putut bucura de victoria echipei favorite, scor 1-0. CFR Cluj a pierdut trei puncte importante, iar speranțele de calificare în primăvara europenă se amână, până ce se va consuma ultima etapă, pe 12 decembrie.

Joaquin Correa a fost autorul singurului gol marcat, pentru Lazio, în minutul 24, fiind și primul șut pe poartă pe întreaga durată a partidei pentru italieni, față de trei șuturi de partea CFR-ului.

Celtic este deja calificată în 16-zecimile competiției, în timp ce calificarea celei de-a doua echipe, CFR sau Lazio, se va decide pe 12 decembrie. Astfel pentru CFR Cluj, este de ajuns un singur punct în partida cu Celtic pentru calificare, în timp ce Lazio, se va deplasa la Rennes, o echipă aflată pe locul 11 în campionatul francez și cu un singur punct obținut acasă cu Celtic. Echipei lui Simone Inzaghi îi trebuie victorie și așteaptă și un succes al lui Celtic la Cluj, pentru a se putea califica.

Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR Cluj, a declarat după joc la televiziunea Digi, următoarele: „Dacă te ei după numărul de ocazii, trebuia să câștigăm, dar acesta este fotbalul. Astăzi meritam victoria, chiar dacă ne trebuia numai un punct. Au fost două reprize, total diferite. Prima, cu Lazio mult mai bună. Am văzut limitele noastre în prima repriză, ei erau foarte bine fizic, agresivi. În a doua repriză, echipa a reacționat foarte bine, dar din păcate n-am reușit să marcăm, deși am avut foarte multe ocazii.

Antrenorul echipei Lazio, Simone Inzaghi, a declarat după victoria cu CFR Cluj, conform cotidianului Gazetta.it, următoarele: „Da, după această seară cred mai mult în calificare. Amărăciunea este mare, pentru că nu meritam să jucăm calificarea în ultima etapă și cu puține speranțe. În această seară nu a existat publicul nostru obișnuit, dar ne-am concentrat pe teren, am riscat puțin, suntem încă în cursă, să vedem ce se va întâmpla după ultimul meci”. 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-008-2019/Dinamo-CFR-0-0

 

Citește și: Dusan Uhrin, după egalul dintre Dinamo și CFR Cluj: „Sper ca data viitoare o să jucăm mai bine”

În epilogul etapei a 16-a, pe stadionul din Ștefan cel Mare, Dinamo și CFR Cluj, au terminat la egalitate, scor 0-0, după un meci tacticizat...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X