București, 09 Martie 2019

Dinamo obține toate punctele puse în joc, în prima partidă de play-out, cu Dunărea

../Imagini-002-2019/Dan-Nistor

Prima partidă a play-out-ului, disputată vineri pe Ștefan cel Mare, dintre Dinamo și Dunărea Călărași, s-a terminat cu victoria dinamoviștilor, cu scorul 2-0, urmare a golurilor marcate de Dan Nistor ('24) și Mattia Montini ('90+4).

Prin reușita din meciul cu Dunărea, italianul Mattia Montini, a reușit al 8-lea gol pentru Dinamo, fiind utilizat de Mircea Rednic, vârf de atac, sau extremă, cum a evoluat în partida de vineri.

Echipa lui Dan Alexa, Dunărea și-a respectat prea mult adversarul, iar în cele câteva ocazii pe care le-a avut, a întâlnit portarul dinamovist Mandanda, care le-a spulberat orice încercare de a marca. În prima partidă oficială pentru Dunărea, a debutat Gabriel Enache, fostul jucător stelist, care nu a făcut o partidă rea, reușind să urce de câteva ori în atac și să centreze, uneori bine, uneori mai slab.

Alături de Montini, la Dinamo, s-au mai făcut remarcați atacantul Papazoglou, pentru ocazia avută din minutul 32 și Dan Nistor, pentru golul marcat, urmare unui contraatac.

Autorul primului gol al echipei Dinamo, Dan Nistor, a declarat după meci la postul canalul TV Digi Sport, următoarele: „Am început play-out-ul cu o victorie, suntem bucuroși. Cred că scorul putea fi unul mai mare și sper ca încet-încet să închegăm o echipă și la anul, să nu mai avem aceste tribune goale. Sunt în continuare dezamăgit pentru acet sezon, dar nu am ce să fac, trebuie să uit cât mai repede și să merg mai departe. Trebuie să ținem capul în pământ, să muncim mai mult, să demonstrăm că merităm să fim aici și repet să nu mai jucăm ca în curtea școlii, cu tribunele goale. În play-out, sincer mă simt penibil, dar nu am ce să fac, trebuie ca împreună cu colegii mei și cu nea Mircea, să mergem mai departe și să o luăm de la capăt.”   

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-002-2019/Liverpool-Bayern-0-0

Citește și: Jürgen Klopp: „Nu este un rezultat pe care l-am visat, dar este unul bun"

Marți, pe stadionul Anfield din Liverpool, în prezența unei asitențe de 52000 de spectatori, echipa de pe locul secund din Premier League, FC Liverpool...

 

 

Loading...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X