Megamenu for Bootstrap
 


București, 25 Iulie 2017

FC Voluntari învinge Astra, scor 3-1, în ultimul meci din etapa a doua

Voluntari-Astra-gol-Balaure

Luni, în ultima partidă a etapei a 2-a, disputată la Ploiești în fața a cca. 100 de spectatori, FC Voluntari a câștigat cu scorul de 3-1, împotriva echipei din Giurgiu, Astra.

Prima repriză, a fost un echilibrată, așa cum arăta și scorul de pe tabelă, 1-1. Erico deviase un balon în propria poartă, în minutul 19 și cei din Voluntari conduceau pe tabelă cu 1-0. Din minutul 36, Astra a reușit egalarea prin Balaure, din pasa excelentă a lui Le Tallec.

În repriza secundă, o dată cu acordarea unui penalty discutabil pentru ilfoveni, în minutul 62 și transformat de Marinescu, jucătorii echipei Astra au cedat orice inițiativă, devenind nervoși, mai ales după ce au mai primit un gol în minutul 66, autor Tudorie.

Elevii lui Edi Iordănescu, vor întâlni joi pe stadionul Marin Anastasovici, începând cu orele 20:30, formația din Ucraina, Olexandriya, în prima manșă a turului 3 preliminar din Europa League, având șansa reală a unei victorii necesare pentru accederea în faza următoare play-off, după returul din 3 August.

Antrenorul echipei FC Voluntari, Claudiu Niculescu, a declarat după meci, la postul TV Digi, următoarele: „Noi ar fi trebuit să câștigăm în această seară împotriva oricărui adversar, pentru că veneam după prima etapă, în care am pierdut în minutul 92. Am întâlnit o echipă bună, așezată bine în teren, cu un pressing foarte agresiv, dar am găsit soluții pentru a contracara și pressing-ul lor și să câștigăm meciul din această seară. Este un punct și jumătate foarte important pentru noi, pe care l-am câștigat în această seară. Am simțit că a fost puțină frustrare în rândul lor, era și normal să fie așa.”

În încheiere, Claudiu Niculescu a mai spus: „Am reușit să ne concentrăm 100%, la meciul din această seară și să câștigăm punctele puse în joc, pentru că, dacă am fi pierdut, riscam după această etapă să avem 0 puncte. Începem ușor-ușor să acumulăm puncte, campionatul este lung. Ne așteaptă meciuri foarte dificile în perioada următoare. Victoria nu poate fi pusă la îndoială, pentru că după marcarea golului doi și trei, am controlat jocul în totalitate. De pe bancă, de la nivelul gazonului, n-am văzut dacă a fost sau nu penalty, la acea fază, așa că n-am ce să comentez.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii