București, 30 August 2019

FCSB nu prinde grupele Europa League, fiind eliminată de Vitoria SC, scor general 1-0

../Imagini-007-2019/Vitoria-FCSB-1-0

FCSB trece prin cea mai nefastă perioadă, de când Gigi Becali a preluat echipa: ultima poziție în clasamentul Ligii 1, după 7 etape și nu a prins nici în această ediție grupele Europa League, fiind eliminată de Vitoria SC Guimarães. Neparticiparea în grupele Europa League, înseamnă pentru finanțatorul Gigi Becali o pierdere financiară, deloc de neglijat, cca. 6,5 milioane de Euro.

Singurul gol returului play-off Europa League, al meciului dintre Vitoria și FCSB, disputat joi, a fost marcat dintr-un penalty, ușor acordat, de centralul partidei Irfan Peljto, de către fundașul Edmond Tapsoba, minutul 53, în urma unui fault fără intensitate al lui Mihai Roman.

Jucătorii antrenați de Bogdan Argeș Vintilă, au avut o singură mare ocazie de gol, în ultimul minut al prelungirilor meciului, prin Lucian Cristea, care a reluat cu capul pe direcția portarului. Conform statisticilor, FCSB a avut o posesie a balonului de numai 40%.

Mijlocașul echipei FCSB, Cristi Tănase, a declarat după eșecul cu Vitoria, la televiziunea Pro TV, următoarele: „Este dureros că nu ne-am calificat pentru că, ne doream foarte mult să jucăm în grupele Europa League, dar după jocul de azi, nu meritam. Am fost dominați de portughezi, n-am reușit să ne creăm nici măcar o ocazie, avem mult de muncă. Nu vreau să vorbesc de schimbările jucători, întrebați pe altcineva despre schimbări, pe Mister. Trebuie să strângem rândurile, să o luăm de la capăt și pentru că în campionat avem o situație dezastruoasă, suntem pe ultimul loc. Trebuie să salvăm ce mai este de salvat anul acesta și măcar să ne axăm pe Cupa României.” 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-007-2019/Mlada-FCSB-0-1

 

Citește și: FCSB reușește calificarea în play-off-ul Europa League, după victoria din deplasare cu Mlada, scor 1-0

Joi, pe stadionul Mestský, din Mlada Boleslav, FCSB a reușit victoria cu scorul de 1-0, în returul cu Mlada și s-a calificat pentru play-off-ul Europa League...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X