București, 02 Ianuarie 2019

În prima zi a anului, Arsenal câștigă partida din Premier League, cu Fulham, scor 4-1

../Imagini-dec-2019/Unai-Emery

Aproape 60 mii de spectatori, au urmărit în prima zi a anului 2019, partida dintre Arsenal și Fulham, disputată pe Emirates Stadium din Londra și încheiată cu scorul de 4-1.   

Prima repriză a fost una echilibrată, deși Xhaka reușise să deschidă scorul în minutul 25, pentru Arsenal. După pauză, mai precis în minutul 55, Lacazette a majorat scorul la 2-0, iar din minutul 69, gazdele au revenit în joc reușind să reducă din diferență, prin singurul gol al lor, marcat de Kamara.

Golul lui Ramsey din minutul 79, a fost unul al descătușării pentru Arsenal, iar reușita lui Aubameyang din minutul 83, avea să stabilească scorul final de 4-1. După acest rezultat, Arsenal ocupă locul al 5-lea în clasamentul Premier League, cu 41 puncte, din 21 meciuri, în timp ce Fulham, ocupă penultima poziție, retrogradabilă, cu numai 14 puncte.

După meci, managerul echipei Arsenal, spaniolul Unai Emery, a declarat conform BBC Sport, următoarele: „Am vrut să câștigăm partida și acest rezultat ne va da încredere pe viitor. Am continuat să forțăm și să ne creăm șanse, iar în final să fim fericiți. A fost normal ca fanii să aibă o îndoială la 2-1, dar echipa a continuat să-și facă treaba și a făcut jocul nostru planificat. Gândesc că scorul este meritat, am marcat cu diferiți jucători și putem continua să construim identitatea unor jucătorii.” 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

P

P

 

Viitorul-CFR-0-1-et-20

Citește și: CFR Cluj învinge în deplasare FC Viitorul, scor 1-0 și așteaptă derby-ul cu FCSB

Ultima partidă a etapei a 20-a, disputată luni la Ovidiu, dintre FC Viitorul și CFR Cluj, s-a încheiat cu victoria la limită a clujenilor,...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X