București, 26 August 2019

Într-un meci al etapei a 7-a din Liga 1, FCSB este umilită la Mediaș, scor 0-4 cu Gaz Metan

../Imagini-007-2019/Gaz-FCSB-4-0

FCSB reușește să încaseze cinci înfrângeri consecutive și să se claseze provizoriu pe penultima poziție a clasamentului, deoarece în cazul unei victorii a dinamoviștilor, în meciului restant de acasă cu Hermannstadt, de luni,  trimite trupa finanțată de Gigi Becali, pe ultima poziție din clasament!

FCSB a terminat partida de duminică, disputată la Mediaș și învinsă cu 4-0 și cu doi oameni mai puțin în teren, urmare a eliminărilor lui Iulian Cristea, în minutul 64, pentru cumul de cartonașe galbene și a lui Chorbadzhiyski, tot pentru cumul de cartonașe galbene, în minutul 75.

Golurile echipei Gaz Metan, antrenate de Edy Iordănescu, au fost marcate de Darius Olaru, 17; Marius Constantin, 57 (pen); Dumitru Cardoso, 65 (pen) și de Mihai Velisar, 86. Trebuie precizat că din momentul celei de-a doua eliminări, gazdele au redus puțin turația motoarelor, altfel umilința ar fi fost și mai mare.

Mai trebuie menționat că, la scorul de 1-0, FCSB a avut o bară, prin Oaidă, din centrarea lui Salomao, din minutul 37. La fel și gazdele au trimis mingea în bară prin Cardoso, în minutul 49.

Pentru jucătorii FCSB, greul deabia acum începe în campionat. În următoarele trei meciuri, vor juca acasă (la Pitești) cu FC Viitorul, apoi se vor deplasa la Craiova, urmând să revină la Pitești pentru jocul cu CFR Cluj.

După meci, căpitanul echipei FCSB, Mihai Pintilii, a declarat la televiziunea Digi, următoarele: „Vor mai fi jocuri la fel de slabe, dacă vom continua în stilul acesta! Nici nu știu ce să zic. Mai avem o șansă în Europa, sper să trecem cu bine de meciul de joi, să ne calificăm, măcar să ne aducă o bucurie. În campionat, mi-e rușine, probabil vom ajunge pe ultimul loc, sută la sută. În stilul în care ne prezentăm, n-avem nicio perspectivă. Nu mai este ceva de spus. Sunt resemnat și chiar nu mai am puterea să mai zic ceva! Mi-e rușine de ce se întâmplă, de suporteri, de oameni. Multe echipe care n-aveau nicio victorie cu noi, vor scrie istorie. Fiecare jucător joacă pentru el, haotic. Suntem adunați ca în curtea școlii. Trebuie să băgăm capul în pământ, să acceptăm toate criticile, să ne înjure lumea, că merităm!” 

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

 

Comentarii:

 

 

P

P

 

../Imagini-006-2019/Iasi-Dinamo-2-0

 

Citește și: După victoria cu Dinamo, Politehnica Iași este cel puțin provizoriu, noul lider al Ligii 1

Vineri la Iași, Politehnica a câștigat partida cu Dinamo, scor 2-0, contând pentru etapa a 5-a, din Liga 1 și trece cel puțin provizoriu pe prima poziție a clasamentului...

 

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X