București, 24 Noiembrie 2018

Reacția lui Mirel Rădoi, după tragerea la sorți a grupelor Campionatului European U21-2019

Mirel-Radoi-la-tragerea-la-sorti

Vineri, la Geneva, a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea celor trei grupe ale turneului final al Campionatului European U21-2019 din Italia și San Marino. În urma extragerii bilelor, România face parte din grupa C, alături de Anglia, Franța și Croația.  

Totodată, au fost stabilite și datele de disputare a meciurilor, astfel primul meci al României U21 va fi pe 18 Iunie cu Croația. Etapa a 2-a, este pe 21 Iunie, atunci când România va întâlni Anglia, iar în ultimul meci din grupa C, care va fi pe 24 Iunie, România se va confrunta cu Franța.

Prezent la Geneva, selecționerul Echipei Naționale a României U21, Mirel Rădoi, a declarat după tragerea la sorți, la postul de televiziune Telekom, următoarele: „Am căzut în grupă cu cele mai puternice echipe. Până la urmă, am venit să ne batem cu cei mai buni și asta o să facem. Dacă băieții noștri vor să facă pasul către echipa mare, trebuie să întâlnească astfel de adversari, ca să le fie cât mai ușor atunci când vor ajunge la echipa mare. Eu cred că în acest moment, chiar dacă ne uităm la coeficienți și suntem ultimii, eu cred că indiferent de adversarul pe care-l vom întâlni, le vom pune probleme.”

Referitor la echipa Franței, din care va face parte și Mbape, Mirel Rădoi a spus: „Eu cred că ar fi mult mai sănătos, valorează atât de mult încât, ar fi bine să rămână acasă. Este un jucător fabulos și mai mult ca sigur, s-ar putea să nu vină pentru a nu risca o accidentare la Campionatul European de tineret.”

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

P

P

 

Craiova-Sepsi-1-1-et-15

Citește și: U Craiova-Sepsi, 1-1│Oltenii au terminat în 9 oameni, într-un meci al etapei a 15-a

În fața propriilor fani, pe stadionul Ion Oblemenco, după o evoluție modestă, U Craiova trebuie să fie mulțumită cu punctul obținut în meciul cu Sepsi, scor final 1-1...

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X