../Imagini-08-2020/Radoi-si-Ianis

România se confruntă cu Norvegia, într-un meci al etapei a 3-a din Liga Națiunilor

București, 11 Octombrie 2020

În această seară, pe stadionul Ullevaal din Oslo, începând cu orele 19:00, România întâlnește Norvegia, într-o partidă din Liga Națiunilor. Ambele echipe vin după victorii în deplasare în această competiție, România a câștigat cu Austria, pe 7 Septembrie, iar în aceiași zi, Norvegia învingea Irlanda de Nord, cu un scor zdrobitor, 5-1.

Jucătorii României, ar trebui să nu fie cu moralul la pământ, după eșecul cu Islanda din semifinala play-off, contând pentru calificarea la EURO-2020. Să vedem dacă Mirel Rădoi, are inspirația de a schimba ceva în alcătuirea un 11 ideal, pentru acest joc. Oricum, după ce am văzut la Conferința de presă, Mirel Rădoi a fost însoțit de Ianis Hagi și mai mult ca sigur, va începe jocul cu el la mijloc.

Tot în această seară, în cadrul Grupei 1, Austria va juca în deplasare cu Irlanda de Nord. În clasamentul la zi, România se află pe locul 1, cu 4 puncte, urmată de Austria și Norvegia cu câte 3 puncte, iar Irlanda de Nord, ocupă locul 4, cu un singur punct.

Conferința de presă, susținută de selecționerul Mirel Rădoi și Ianis Hagi, înaintea partidei cu Norvegia:

La conferința de presă, susținută cu o zi înaintea meciului de la Oslo, selecționerul Mirel Rădoi, însoțit de mijlocașul Ianis Hagi, a răspuns întrbărilor jurnaliștilor norvegieni și români. Mirel Rădoi a fost întrebat de un jurnalist norvegian, ca fost fotbalist participant la un turneul final al EURO 2008, ce poate să spună despre importanța participării la un turneu final, ținând cont că Norvegia nu a mai participat de la turneul final EURO 2000, răspunzând: „Este o competiție, în care orice jucător profesionist, încearcă să facă orice, pentru a fi prezent. Ca să ajungi la un turneu final al Campionatului European, înseamnă că orice meci trebuie jucat ca o finală. După aceea, sentimentul să joci acolo, eu am avut parte și în Europa League și în Champions League, nu se poate compara cu un meci la Campionatul European.”

Deși nu a fost pe banca echipei României, la ultimele două partide dintre România și Norvegia, Mirel Rădoi a fost întrebat ce părere are despre acele partide, răspunzând următoarele: „De la acea partidă, se vede un progres clar, din partea Naționalei dvs., în schimb la noi, sunt multe lucruri, pe care încercăm să le schimbăm acum, cu noile idei pe care le avem, cu o nouă selecție. Cred că o să fie un meci interesant mâine seară, cu goluri de ambele părți. Ar fi foarte bine dacă am reuși să nu primim gol, dar forța în atac a Naționalei Norvegiei, poate să ne pună și nouă și oricărei echipe, mari probleme.”

Ianis Hagi a fost întrebat de un jurnalist norvegian, cum vede evoluți sa la noul club Rangers, după plecarea din Belgia, răspunzând: „Clar, a fost un pas înainte din toate punctele de vedere și cred că s-a și văzut, în competițiile unde am jucat și meciurile pe care le am. Mă simt din ce în ce mai bine, pentru că mi-am găsit un club unde sunt apreciat și unde sunt și înțeles. Când ai un asemenea antrenor pe bancă, zi de zi, înveți câte ceva nou și voi avea multe de învățat, de acum înainte.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

Publicitate

P

P

  

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X