Megamenu for Bootstrap
 


București, 22 Iunie 2017

Rusia pierde cu scorul de 1-0, partida cu Portugalia din Cupa Confederațiilor

Rusia-Portugalia-0-1-cupa-confederatiilor

Cristiano Ronaldo, în mare vervă, marchează singurul gol al meciului dintre selecționatele Rusiei și Portugaliei, din grupa A, a Cupei Confederațiilor, în minutul 8 și situează Portugalia pe prima poziție a clasamentului, alături de Mexic, cu câte 4 puncte, după două jocuri.

Prima repriză a aparținut Portugaliei, care a controlat jocul, iar în partea a doua, deși au avut câteva ocazii de gol, Rusia nu a putut să penetreze poarta lui Rui Patricio.

Antrenorul Portugaliei, Fernando Santos, a lăudat caracterul jucătorilor săi după victoria cu Rusia, scor 1-0, câștigată cu greu miercuri, pe stadionul Spartak din Moscova, spunând: "În prima repriză am jucat foarte bine, cu multă personalitate. Rusia ne-a dominat bine în a doua jumătate a meciului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am un grup de jucători, care sunt atât de concentrați și dispuși să răspundă la orice situație și să joace cu inima pentru antrenorul lor".

Autorul golului, Cristiano Ronaldo, și-a exprimat satisfacția față de rezultat, declarând: "Sunt foarte fericit. Știam că va fi un joc dificil împotriva unei echipe puternice. Pentru prima dată, Portugalia a câștigat în fața Rusiei și cred că am jucat foarte bine".

Autor, Alexandru Neață

 

 

 

Comentarii:

 

web
analytics


Site-ul folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor

Am înțeles

Pentru detalii