03,08, 2023
Cu o zi înaintea returului dintre Adana Demirspor și CFR Cluj, de la Adana, antrenorul formației CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a susținut conferința de presă, în incinta stadionului Yeni Adana.
Reamintim că rezultatul partidei tur, de la Cluj, disputate în urmă cu o săptămână, a fost unul de egalitate, scor 1-1. Pentru calificare, clujenilor le-ar trebui victorie, deși cu prima șansă, conform calculelor hârtiei, pornește echipa Adana.
Partida va începe la orele 21:00 și va fi condusă de o brigadă de arbitri din Belgia, având-ul la centru pe Nathan Verboomen. Echipa care se va califica pentru turul 3, va efectua primul meci acasă, împotriva echipei calificate, din partida Osijek / ZTE FC.
La conferința de presă, antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat următoarele, conform canalului Youtube al formației CFR Cluj: „Meciul va fi dificil. Am obținut un rezultat bun în tur. Am văzut calitatea celor de la Adana, jocul va fi greu, dar deschis. Am demonstrat că putem să jucăm de la egal la egal și am reușit să le punem probleme celor de la Adana, un club important. Am venit aici cu încredere, iar mâine vom vedea. Meciul de la Cluj, a fost primul meci oficial al sezonului pentru cei de la Adana.”
„A fost dificil să adunăm referințe despre Adana, pentru că au jucat doar două meciuri amicale. Pentru noi a fost foarte dificil. Am muncit mai mult pe caracteristicile individuale ale jucătorilor. Chiar și așa, am reușit să înțelegem stilul lor de joc și ceea ce ar putea să facă în teren. Meciul este încă deschis, ei încă nu au jucat un alt meci oficial, iar noi suntem puțin în întârziere cu pregătirea”, a mai precizat Andrea Mandorlini.”
Autor, Alexandru Neata