logo logo
Fotbal flash

CFR Cluj învinge Academica și păstrează ecartul de 8 puncte față de a doua echipă clasată

30 Noiembrie 2021

 

Card image

În ultima partidă a etapei a 17-a, disputată luni, CFR Cluj a întâlnit acasă lanterna roșie, Academica Clinceni, scorul final fiind 2-0. Golurile clujenilor au fost marcate în prima repriză, autori fiind Valentin Costache, '6 și Runar Sigurjonsson, '30.

Pentru această partidă, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a folosit o formulă de start a partidei, în care a păstrat doar 3 titulari, față de ultima partidă cu Randers, din grupele Conference League, disputată joi. Cu toate acestea, Academica a fost învinsă clar de CFR Cluj, iar echipa condusă de pe bancă de Ionuț Chirilă, nu a reușit nicio victorie în această ediție de campionat.

La adăpostul celor două gouri din prima repriză, în partea a doua a partidei, CFR Cluj nu a mai forțat în atac, dar cu toate acestea, putea să mai marcheze cel puțin încă o dată, în minutul 57, la ocazia lui Omrani, atunci când portarul Ureche a respins în bară, apoi mingea a revenit tot la el.

În clasament, după 17 etape, CFR Cluj conduce în continuare cu 45 puncte, iar locul secund este ocupat de FCSB, cu 37 puncte. Academica Clinceni, ocupă ultima poziție a clasamentului, cu numai 4 puncte, fiind o candidată serioasă la retrogradare. În etapa următoare, CFR Cluj va evolua sâmbătă, în deplasare cu Chindia, iar Academica va întâlni Dinamo, ambele echipe în suferință de puncte, ce ocupă locurile 15 și 16 ale clasamentului.

Declarația antrenorului echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, după victoria cu Academica

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat după victoria echipei CFR Cluj cu Academica, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost mai greu decât spuneți voi, pentru că prima repriză a fost echiibrată, au avut și ei ocazii, cornere, lovituri libere și noi am marcat din trei ocazii care le-am avut, doar două goluri foarte frumoase. Mă bucur că am avut inspirația să-i bag pe Costache și Runar de la început. În repriza a doua, trebuia să marcăm al 3-lea gol, am avut două ocazii mari sau trei și cred că ne făceam meciul mai ușor. Toți fundașii care i-am avut au jucat foarte bine, pentru că n-am primit gol și este al 5-lea meci în campionat în care n-am primit gol.”

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

Conferința de presă a lui Mirel Rădoi și Vlad Chiricheș, înaintea partidei România vs Islanda, din grupa J

 

Card image