logo logo
Fotbal flash

Cristiano a făcut fericiți, cei 74 mii de spectatori de pe Old Trafford, în meciul cu Villareal

30 septembrie 2021

 

Card image

Victorie mare obținută de Man United cu Villareal, scor final 2-1, în partida disputată marți pe Old Trfford din Manchester, în prezența a peste 74 mii de spectatori, din cadrul grupei F din Champions League.

Manchester United a trebuit să sufere mult în aceată partidă, spaniolii de la Villareal, au pus mari probleme în special în prima repriză, atunci când portarul David de Gea și-a salvat poarta pein intervenții de excepție.

Golurile au fost marcate în partea a doua a meciului, mai întâi Paco Alcacer a deschis scorul în minutul 53, din pasa extremei Arnaut Danjuma, care a fost numit și omul meciului, datorită vitezei și acțiunilor de pe partea stângă. A urmat apoi golul egalizator al lui Alex Telles, în minutul 60, iar în ultimul minut de joc, când se aștepta fluierul final, a venit golul lui Cristiano Ronaldo, iar Man United a obținut toate punctele puse în joc.

Cu primele trei puncte obținute după două jocuri, Man United ocupă locul secund în grupa F, la un punct distanță față de Atalanta. Pe locul 3 se află Young Boys, cu 3 puncte, iar Villareal, cu numai un punct, ocupă locul 4. În etapa a 3-a, pe data de 20 octombrie, Man United va evolua tot acasă cu Atalanta, iar Villareal, se va deplasa la Berna, pentru partida cu Young Boys.

Reacții după partida Man United- Villareal, scor 2-1

După eșecul cu Man United, antrenorul echipei Villareal, Unai Emery, a declarat conform site-ului UEFA, următoarele: „În ciuda rezultatului, putem fi mândri. Am venit aici, împotriva lui Man United și am fi putut câștiga, adevărul să fie spus. Ar fi trebuit să jucăm bine până la final. Am vrut să-i anulăm ca o echipă și am făcut asta. Am vrut să creăm șanse ca echipă și am făcut asta. În cele 90 de minute de joc, vreau să fiu mândru și să-mi felicit băieții. Ne lipsesc rezultatele și trebuie să facem următorul pas și să continuăm să creștem.”

Ole Gunnar Solskjær, manager Manchester United, a declarat conform aceleiași surse: „Așa se întâmplă la Old Trafford. S-a întâmplat de atâtea ori înainte. Am avut noroc în cele din urmă, cu o echipă dificil de jucat, o echipă foarte greu de învins.

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

După un joc spectaculos din etapa a 8-a, UTA și Rapid și-au împărțit punctele

 

Card image