logo logo
Fotbal flash

Cu un portar în mare dispoziție de joc, U Craiova evită înfrângerea în derby-ul cu FCU Craiova

05 noiembrie 2023

 

Card image

Sâmbătă pe stadionul Ion Oblemenco, în derby-ul dintre U Craiova și FCU Craiova, din cadrul etapei a 15-a, am asistat la o partidă excelentă, în care formația considerată în deplasare, FCU Craiova și-a depășit limitele, obținând numai un scor egal, 1-1, iar locul 12 din clasament, pe care-l ocupă după acest scor pare injust.

Universitatea Craiova se poate mândri după acest joc că, a dat omul meciului, în persoana lui Laurențiu Popescu, portarul care a făcut minuni în poartă, în special la ultima fază a meciului, când a respins senzațional mingea reluată cu capul de Blănuță.

Golurile au fost marcate de Mihai Căpățână, în minutul 30, pentru U Craiova, din pasa lui Alexandru Crețu, iar Aurelian Chițu a marcat golul egalizator, pentru FCU Craiova, în minutul 63, cu o reluare cu capul. Cu golul marcat, Chițu conduce în clasamentul golgheterilor, cu 9 reușite, fiind urmat de mijlocașul echipei U Cluj, Dan Nistor, cu 8 reușite.

Mai trebuie spus că, fundașul lateral al formației FCU Craiova, Andrea Padula, a fost eliminat în minutul 77, pentru cumul de cartonașe galbene. Chiar și în inferioritate numerică, echipa condusă de pe bancă de italianul Giovanni Costantino, a evoluat excelent și nu a dat impresia că a fost în inferioritate numerică.

În prima etapă a returului, U Craiova va primi duminică vizita echipei Dinamo, iar FCU Craiova se va deplasa la București, pentru partida cu FCSB, ce se va disputa tot duminica viitoare, pe Arena Națională. După acest rezultat, U Craiova ocupă în clasament același loc 4, cu 23 puncte și este posibil să mai coboare o poziție, dacă Hermannstadt va câștiga partida cu CFR Cluj, ce se va disputa luni.

Declarația portarului echipei U Craiova, Laurențiu Popescu, după partida cu FCU Craiova

După partidă, portarul echipei U Craiova, Laurențiu Popescu, numit și omul meciului, a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Am avut de muncă, mă bucur că am făcut un meci bun, mi-am ajutat colegii și ne pare rău că în seara asta nu am câștigat și n-am făcut suporterii fericiți. Distanța din clasament nu s-a văzut, era clar că era un meci al orgoliilor și un meci foarte greu. La astfel de meciuri, este normal să nu se vadă locul în clasament. Am pierdut în ultimele etape puncte, dar cu multă muncă, o să ne revenim și o să vină și victoriile. Este normal ca suporterii noștri, pe care-i respectăm să fie supărați, pentru că n-am avut victorii în ultimul timp și nu vreau să comentez despre ei.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
P

 

Care sportivi renumiți joacă poker?

 

Card image