logo logo
Fotbal flash

Dinamo învinge FC Voluntari, scor 3-2, în ultima partidă a primei etape, din Liga 1

20 Iulie 2021

 

Card image

Veniți în număr considerabil pe stadionul Dinamo, pentru a asista la partida idolilor cu FC Voluntari, ca și în cazul partidei de duminică dintre Rapid și Chindia, suporterii au pus umărul la victoriile celor două echipe bucureștene.

Deian Sorescu a fost omul meciului, datorită celor trei goluri înscrise în poarta lui Râmniceanu, în minutele 44; 58 și 72 și conduce în clasamentul golgheterilor, după prima etapă. Pentru FC Voluntari, golurile au fost marcate de cele două achiziții recente, Lorand Fulop, 14 și Vadim Rață, 66.

Victoria dinamoviștilor a coincis și cu un pas cu dreptul al antrenorului italian Dario Bonetti, la debutul pe banca tehnică, care a știut să aleagă o formulă de echipă bine așezată în teren, după plecările masive de jucători din această minivacanță. Dinamo se află în acest moment într-o postură inedită, fără niciun jucător străin în lot.

Jucătorii echipei FC Voluntari, au avut două situații mari de gol, pe care le-au ratat. Prima ocazie a fost în minutul 19, atunci când scorul era 1-0 pentru ilfoveni, prin Vadim Rață, scăpat singur cu portarul, nu a putut să-l învingă pe Eșanu. A doua mare ocazie, a fost în minutul 31, când Alexandru Ilie a trimis puternic din 14 metri, mingea a fost respinsă de Eșanu în bară.

Declarația lui Deian Sorescu, după victoria echipei Dinamo cu FC Voluntari

Deian Sorescu, autorul unui hatt-trick, a declarat după jocul câștigat cu FC Voluntari, următoarele: „Am luptat fiecare cât am putut, ceea ce s-a văzut pe teren, pentru că au fost mulți jucători tineri, astăzi au fost la primul meci și mă bucur că au putut să lupte și să vadă ce atmosferă este creată de fanii lui Dinamo. După golul trei, am arătat banderola către galerie, către unicul nostru căpitan, Cătălin Hâldan, pentru că a fost multă lume, la un meci cu spectatori după pandemie și vreau să se vadă că și noi suntem conștienți că, Cătălin este alături de noi.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Elveția produce surpriza în optimile CE, eliminând Franța, la penalty-uri

 

Card image