logo logo
Fotbal flash

Dinamo și FCU Craiova, au terminat egal, în primul meci al etapei a 17-a

27 Noiembrie 2021

 

Card image

Vineri, pe stadionul din Ștefan cel Mare, Dinamo s-a confruntat cu FCU Craiova, în prima partidă a etapei a 17-a, iar după un joc de luptă, cu ocazii de ambele părți, partida s-a încheiat cu scorul de 0-0.

La jumătatea primei reprize, portarul craiovenilor Robert Popa, a avut două intervenții spectaculoase, la interval de un minut, la șuturile lui Ivanovski și Andre Pinto, salvând-uși echipa de la primirea unui gol.

Din situații destul de bune, jucătorii ambelor echipe au ratat cu seninătate, iar portarii celor două echipe s-au făcut remarcați. Cele mai mari ratări, câte una de fiecare parte, au fost cele din minutele 65 și 71, autori fiind Raicea, care din 8 metri, trimite pe lângă poarta lui Iliev, apoi a fost rândul lui Cătălin Itu să rateze exasperat, tot de la aceiași distanță, a trimis mult peste poartă.

Rezultatul de egalitate, care nu este așa de bun cum și-ar fi dorit fiecare tabără, a fost pus după meci de jucătorii dinamoviști, pe seama lipsei spectatorilor din tribune, iar antrenorul echipei FCU Craiova, Eugen Trică și-a criticat dur jucătorii, pentru neimplicarea corespunzătoare.

După acest rezultat, Dinamo ocupă în continuare locul 15 în clasament, cu 9 puncte, iar FCU Craiova, cu 15 puncte, ocupă locul 13. În următoarea etapă, FCU Craiova va evolua acasă cu FC Voluntari, partida fiind programată duminica viitoare, iar Dinamo va evolua vinerea următoare în deplasare, cu Academica Clinceni.

Declarația căpitanului echipei Dinamo, Gabi Torje, după rezultatul egal cu FCU Craiova

Căpitanul echipei Dinamo, Gabi Torje, a declarat după jocul cu FCU Craiova, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Suntem puțin dezamăgiți că astăzi n-am reușit să luăm trei puncte, pentru că a fost un meci pe care l-am dominat. Au avut și ei câteva ocazii clare, am avut și noi, însă eu cred că per total, meritam să câștigăm, însă este un punct care ne dă încredere. Punct cu punct strâns acolo în clasament, ne va face să avem un final de campionat și un play-out liniștit în ceea ce privește retrogradarea. Trebuie să eliminăm tot ce înseamnă părți negative din echipă, tot ce înseamnă negativ la antrenamente, în vestiar. Trebuie să nu ne reproșăm, să încercăm să ne încurajăm, pentru că, doar noi suntem în teren, doar noi putem să facem asta. Suporterii nu ne pot susține decât din exterior și lucrul acesta se simte, pentru că și astăzi dacă ar fi fost cu spectatori, altul ar fi fost rezultatul.”

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

După victoria cu Dinamo, CFR Cluj termină turul de campionat, cu 8 puncte avans față de locul 2

 

Card image