logo logo
Fotbal flash

După 7 victorii consecutive, CFR Cluj înregistrează primul eșec, scor 0-1 cu FC Botoșani

12 Septembrie 2021

 

Card image

Proaspăt revenit pe banca echipei CFR Cluj, Dan Petrescu a redebutat cu stângul, în partida disputată sâmbătă cu FC Botoșani, în deplasare, scor final 1-0, în favoarea gazdelor, urmare a golului marcat în minutul 71, având-ul ca autor pe Herve Kage, din centrarea lui Ongenda.

Cea mai mare ocazie de gol a echipei CFR Cluj, a fost cea a lui Debeljuh, din minutul 56, când scăpat singur cu portarul Eduard Pap, nu a putut să-l învingă, acesta reușind să iasă din poartă la timp și să-i închidă unghiul.

Partida a fost una mediocră, față de ce aștepta iubitorii de fotbal, cu o primă repriză de slab nivel tehnic, fără nicio ocazie clară de gol. În partea doua a meciului, CFR Cluj a ieșit mai mult la joc, iar pe fondul dominării clujenilor, a venit golul urmare a unei centrări excelente a lui Ongenda.

După acest rezultat, CFR Cluj continuă să ocupe primul loc al clasamentului, cu 21 puncte, urmată pe locurile 2 și 3, de Rapid și FC Botoșani, cu câte 17 puncte, despărțite de golaveraj. În etapa următoare, CFR Cluj va evolua lunea următoare, acasă cu U Craiova, dar până atunci va disputa joi prima partidă din Conference League, în deplasare cu formația din Cehia, Jablonec. FC Botoșani, va evolua duminică în Ștefan cel Mare, cu Dinamo.

Reacția antrenorului echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, după înfrângerea cu FC Botoșani

După eșecul FC Botoșani, antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Nu putem spune că Botoșaniul a avut ocazii sau au dominat. Nu îmi aduc aminte decât de o ocazie a lor, în prima repriză, în a doua n-au ajuns la poartă, dar o greșeală mare de portar, a făcut ca ei să câștige. S-au apărat pe două linii, au jucat cu spirit, ei așa joacă mereu acasă. Astăzi ne-a lipsit și norocul și s-a văzut absența lui Alibec și Omrani este importantă, cei mai buni atacanți de-ai noștri, n-au jucat. Aș vrea să revăd niște faze care au fost în careu de penalty-uri, cred că vreo 2-3, dar o să fiu iar acuzat că cer, mai bine nu mai zic nimic, vreau să le văd. Din păcate, VAR-ul n-o să vină în România nici în 2025 și dacă ar fi VAR, noi de pe bancă nici n-am mai avea de ce să sărim.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Ascensiunea Rapidului continuă, victorie în deplasare cu FC Botoșani, scor 2-0

 

Card image