După Danemarca, Italia este a doua echipă calificată în sferturile de finală ale CE

București, 27 Iunie 2021

../Imagini-07-2021/Ciro-Immobile

După primele două jocuri din optimile de finală ale EURO 2020, disputate sâmbătă, cunoaștem echipele calificate în sferturi. După victoria echpei Denemarcei cu 4-0, împotriva Țării Galilor, în celălalt meci, Italia s-a chinuit să obțină victoria cu Austria, scor 2-1, având nevoie de cele două reprize de prelungiri, întrucât după primele 90 minute, scorul era de 0-0.

Antrenorul Italiei, Roberto Mancini, a fost inspirat în schimbările din ultima parte a meciului, astfel că Federico Chiesa și Matteo Pessina, au fost autorii celor două goluri, în minutele 95 și 105. Pessina fusese introdus în teren, în minutul 67, în locul lui Barella, care nu a avut randamentul așteptat și Chiesa, avea să-l înlocuiască în minutul 84, pe Berardi. Golul Austriei, a fost marcat în minutul 114, având-ul ca autor pe Sasa Kalajdzic.

După jocul cu Austria, reprezentativa Italiei are un nou record național, fiind neînvinsă după 31 de jocuri. În repriza secundă, echipa condusă de Roberto Mancini, nu a avut o exprimare în teren corespunzătoare și Austria putea să înscrie de două ori prin Marcel Sabitzer și Arnautović.

Italia și Danemarca își va afla astăzi viitoarele adversare din sferturi, după ce se vor disputa cele două partide, dintre Țările de Jos și Cehia, respectiv Belgia v Portugalia. Italia se va confrunta cu învingătoarea partidei în care este implicată Belgia, iar Danemarca, cu învingătoarea din cealaltă partidă, în care este implicată Cehia.

Reacții după partida Italia-Austria, scor 2-1

Autorul golului al 2-lea, mijlocașul italian Matteo Pessina, a declarat după calificarea în sferturi, conform site-ului oficial al UEFA, următoarele: „După golul înscris împotriva Țării Galilor, am înscris și cu Austria, așa că imaginați-vă cum mă simt. Îmi voi aminti asta pentru restul carierei mele. În această echipă toată lumea poate înscrie și acesta este principalul nostru punct forte, suntem un grup grozav.”

Autorul singurului gol al Austriei, atacantul Sasa Kalajdzic, a declarat, conform aceleiași surse: „Cred că întreaga Austrie poate fi mândră de această echipă. S-a rezumat la lucruri mici care au decis jocul. Golul meu a fost extraordinar, după reluarea cu capul, de la o înălțime așa de mică.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

P

P

P

  

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X