logo logo
Fotbal flash

FC Argeș profită și câștigă partida cu U Cluj, beneficiind de avantajul omului în plus

30 iulie 2022

 

Card image

Vineri, pe stadionul Nicolae Dobrin din Pitești, FC Argeș a învins U Cluj, scor 3-1, după ce au profitat de momentul psihologic al clujenilor, după eliminarea lui Florin Ilie, din minutul 37, care a primit cartonașul roșu, pentru un fault inutil asupra lui Ișfan.

După desfășurarea partidei, în care clujenii au început excelent, reușind deschiderea scorului încă din minutul 4, prin Adrian Bălan, putem constata faptul că, după eliminarea lui Florin Ilie, aceștia au cedat inițiativa, iar argeșenii, o echipă mai experimentată, a reușit să întoarcă rezultatul și să câștige cele trei puncte.

În minutul 17, clujenii au ratat un penalti prin Purece și poate altul era rezultatul final, dacă aveau două goluri avantaj pe tabelă. Meritul este al portarului Straton, care a reușit să respingă.

Golurile piteștenilor au fost marcate de Alexandru Ișfan, minutele 43, 47 și Arnold Garita, minutul 57. După acest rezultat, FC Argeș ocupă în clasament locul 3, cu 6 puncte, în vreme ce U Cluj, cu 2 puncte, ocupă locul 13.

Declarația antrenorului echipei FC Argeș, Andrei Prepeliță, după victoria cu U Cluj

Antrenorul echipei FC Argeș, Andrei Prepeliță, a declarat după victoria cu U Cluj, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost o partdă grea, nu mă așteptam la un început așa de meci. Am vorbit toată săptămâna și ciudat, niște greșeli foarte mari. Astăzi doar noroc și odată se poate întâmpla să câștigi un meci așa. Este clar că, adversarul a avut 1-0, au avut penalty. Nu sunt așa de bucuros, pentru că sunt probleme. Sunt lucruri pe care le antrenăm și greșeli pe care le-am mai făcut și văd că persistă. Sperăm să găsim formula cu jucători care își achită sarcinile.”

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

10 hobby-uri comune în rândul fotbaliștilor în 2022

 

Card image