logo logo
Fotbal flash

FCSB învinge FC Botoșani, scor 3-1, după un joc viu disputat

22 Noiembrie 2021

 

Card image

Duminică, pe Arena Națională, într-un meci din cadrul etapei a 16-a, al Ligii 1, FCSB aflată la primul joc de la revenirea pe bancă a lui Toni Petrea, a reușit victoria cu scorul de 3-1, împotriva echipei FC Botoșani, după un meci spectaculos.

După ce a fost condusă pe tabelă, mai bine de 50 de minute, FCSB a avut un final de joc debordant, reușind să întoarcă scorul și să câștige cele trei puncte. Pentru FCSB, au marcat Valentin Gheorghe, 77; Ianis Stoica, 86 și Florin Tănase, 90+3, iar golul echipei botoșenene a fost marcat de Braun, minutul 24.

Schimbările efectuate de Toni Petrea, pe parcursul reprizei secunde, au fost inspirate, primele două goluri fiind cu contribuția decisivă a lui Valentin Gheorghe, Constantin Budescu și Ianis Stoica. Scorul pare a fi mult prea sever, așa cum a arătat la finalul jocului tabela de marcaj. Echipa FC Botoșani a evoluat destul de bine și a pus multe probleme la poarta lui Vlad și este inexplicabil cum pentru ultimul sfert de oră, a cedat fizic, nemaiavând prospețime în joc.

După acest joc, FCSB ocupă în continuare locu 2, fiind cu 8 puncte în spatele echipei CFR Cluj și cu 6 puncte peste ocupanta locului 3, U Craiova. FC Botoșani, ocupă locul 5, la egalitate de puncte cu Rapid (locul 4), despărțite de golaveraj. În etapa următoare, FCSB va evolua duminica viitoare în deplasare, cu U Craiova, iar FC Botoșani, va primi tot duminică, vizita echipei FC Voluntari.

Declarația antrenorului echipei FCSB, Toni Petrea, după victoria cu FC Botoșani,

Antrenorul echipei FCSB, Toni Petrea, a declarat după victoria cu FC Botoșani, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost un meci foarte greu, în prima repriză am pus presiune pe adversar, am încercat să facem un pressing avansat și să nu le dăm posibilitatea să construiască. Am reușit în mare parte, însă n-am reușit să punem noi în pericol, poarta adversarului. Am primit un gol, la singura situație a adversarului, în prima repriză, care ne-a cam amețit așa un pic. În repriza a doua, am pus și mai mare presiune pe adversar, am reușit să revenim și să și câștigăm, într-un final incendiar, pot să spun.”

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

Real Madrid învinge Shakhtar și se distanțează la două puncte față de ocupanta locului 2

 

Card image