logo logo
Fotbal flash

Farul obține prima victorie în acest sezon, scor 2-0 cu Gaz Metan

26 Iulie 2021

 

Card image

Duminică, pe stadionul Central din Ovidiu, Farul Constanța învinge Gaz Metan, scor 2-0, obținând prima victorie în acest sezon competițional al Ligii 1 și după fuziunea cu FC Viitorul. Fuziunea se dovedește a fi benefică atât pentru ambele echipe și fotbalul constănțean, cât și pentru suporteri. Este pentru prima oară de când s-a inaugurat stadionul lui Gheorghe Hagi, când fanii din tribune s-au simțit aproape de echipă, contribuind din plin la obținerea victoriei.

Golurile echipei Farul au fost marcate de Jefte Betancor, minutul 55 (pen) și Adrian Petre, minutul 80. Prima repriză a fost una liniștită, probabil și datorită căldurii excesive, singura ocazie de gol a aparținut oaspeților, prin Chamed, în minutul 37.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost atacantul echipei Farul, Alexi Pitu, care a reușit să destabilizeze de multe ori apărarea oaspeților, printr-o tehnicitate și viteză excelente, la numai 19 ani.

În etapa următoare, Farul se va deplasa la București, pe Arena Națională, pentru confruntarea cu Rapid. Se așteaptă un meci frumos, între Farul și Rapid, două echipe de tradiție ale fotbalului românesc. Echipa Rapid pornește cu un mic avantaj, joacă în fața propriilor suporteri, moral excelent după două victorii consecutive, în vreme ce Farul are 4 jucători în lotul olimpic de la Tokyo.

Declarația lui Gheorghe Hagi, antrenor Farul, după victoria cu Gaz Metan

Antrenorul echipei Farul, Gheorghe Hagi, a declarat după victoria cu Gaz Metan, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „Cred că s-a întâmplat un lucru important pentru Dobrogea, pentru Constanța în această vară, am ajuns cu toții la un consens, este doar o singură echipă și ați văzut, pe teren lucrurile s-au schimbat, avem și noi suporteri. Suntem și noi iubiți și noi iubim, așa că, cu toții împreună, încercăm să construim o echipă și un joc frumos. Victoria aduce bucurie și ați văzut că toată lumea era fericită.”

„În prima repriză a fost foarte cald, ne-a fost greu la ambele echipe. În repriza a doua, eu zic că am jucat mai bine. Este un început, important că avem jucători tineri, care vin din spate, pe care nu-i vede nimeni. În fiecare zi apar, joacă mai bine. Avem o Academie foarte bună și ne bazăm pe ea 100%. Avem și jucători cu experiență și ai nevoie de ei”, a spus în încheiere Gheorghe Hagi.

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Conferința de presă a lui Marius Șumudică, înaintea partidei dintre CFR Cluj și Borac

 

Card image