București, 22 Ianuarie 2020
În derby-ul londonez din Premier League, Chelsea a remizat cu Arsenal pe
Stamford Bridge
În etapa intermediară cu numărul 24 din Premier League, marți pe stadionul
Stamford Bridge, Chelsea și Arsenal au terminat la egalitate, scor 2-2,
ambele goluri ale echipei Arsenal, au fost în inferioritate numerică, după
eliminarea lui David Luiz, din minutul 26.
Chelsea a deschis scorul în minutul 28, prin
Jorginho (pen), iar al doilea gol fiind marcat în minutul 84, de Cesar
Azpilicueta. Pentru Arsenal, au înscris în minutul 63, Martinelli, iar în
minutul 87, Hector Bellerin, a marcat golul egalizator.
După acest rezultat, în clasamentul Premier
League, Chelsea ocupă locul 4, cu 40 puncte, în timp ce, cu 30 puncte,
Arsenal se poziționează pe locul 10.
Declarația după joc a antrenorului echipei
Chelsea
Antrenorul echipei
Chelsea, Frank Lampard, a declarat după egalul cu Arsenal, conform site-ului
oficial al clubului, următoarele:
„Nu am putut valorifica avantajul terenului și am fost pedepsiți atunci când
Arsenal a egalat, în circumstanțe bizare. Cesar Azpilicueta a marcat al
doilea gol al nostru, dar din nou nu am reușit să ne menținem, fiind egalați.
Când conduci cu 2-1, trebuie să faci elementele de bază corect. Noi trebuia
să avem inițiativa cu adevărat nemiloasă în desfășurarea jocului, în a pasa
destul de repede, de a fructifica ocaziile când vor veni.”
Autor, Alexandru Neață