logo logo
Fotbal flash

Japonia produce a doua mare surpriză în grupele CM de fotbal, victorie cu Germania, scor 2-1

24 noiembrie 2022

 

Card image

După prima mare surpriză din grupa C, de marți, când Arabia Saudită învingea Argentina, scor 2-1, miercuri Japonia a reușit victoria cu același scor împotriva unei alte mari forțe a fotbalului mondial, Germania.

Evoluția scorului din partida Germania v Japonia, a fost aproape identică cu cea a partidei dintre Argentina și Arabia Saudită, când atât Argentina cât și Germania reușeau să deschidă scorul, iar combatantele reușeau să răstoarne rezultatul și să câștige partidele.

Astfel, pentru Germania a deschis scorul din penalti, Ilkay Gundogan în minutul 33, iar Japonia a egalat în minutul 75 prin Ritsu Doan, iar Takuma Asano a reușit golul victoriei în minutul 83. În minutul 45+4, Germania a avut un gol anulat al lui Kai Havertz, după verificarea VAR, pentru ofsaid.

Deși a dominat jocul, Germania a avut și două bare, mingea refuzând să intre în plasă, în minutele 47, prin Serge Gnabry și în minutul 60, prin Ilkay Gundogan. Japonia a avut numai 3 șuturi pe spațiul porții, din care două s-au soldat cu goluri, în vreme ce, Germania a avut 8 șuturi pe spațiul porții. Posesia a fost tot de partea Germaniei, cu un raport de 74/26.

Germania mai are de disputat în grupa E, două jocuri, unul cu Spania și unul cu Costa Rica, iar pentru a ieși din grupe îi trebuie două victorii, sau cel puțin victorie și un egal și să aștepte la jocul rezultatelor, cel dintre Japonia și Spania.

Declarația mijlocașului echipei Germaniei, Ilkay Gundogan, după eșecul cu Japonia:

După înfrângerea cu Japonia, mijlocașul echipei Germaniei, Ilkay Gundogan a declarat la canalul de televiziune TVR 1, următoarele: „Nu știu dacă s-a marcat vreodată un gol mai simplu la Campionatul Mondial, așa că nu are voie să se întâmple. Suntem la mondial, am dominat partida. Neur ne-a salvat în repriza a doua, pentru asta îl avem în poartă. Am avut câteva ocazii incredibile de gol, dar nu am reușit să marcăm a doua oară. Cum am primit două goluri în opt minute, a fost mult prea simplu! Așa ceva nu trebuie să se întâmple. Am avut senzația că jucătorii nu doreau să primească neapărat mingea, așa că, am pierdut prea ușor și prea des posesia.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Juventus înfrântă pe propriul teren de PSG, în ultima partidă din grupa H, a Ligii Campionilor

 

Card image