logo logo
Fotbal flash

Messi după eșecul Argentinei cu Arabia Saudită: Este o lovitură foarte grea, nu ne așteptam să începem așa

23 noiembrie 2022

 

Card image

Marți pe stadionul Lusail Iconic, într-o partidă din grupa C, a Cupei Mondiale, în prezența a 88 mii de spectatori, Arabia Saudită a produs cea mai mare surpriză de până în acest moment, reușind victoria cu scorul de 2-1, împotriva Argentinei, o echipă cu multe vedete internaționale, cum ar fi Lionel Messi, Di Maria, Papu Gomez, Lautaro Martinez.

Echipa Argentinei a deschis scorul prin Lionel Messi, din penalti, în minutul 10, apoi în minutul 29, au avut un gol anulat, înscris tot de Messi, după decizia VAR, pentru un ofsaid la limită la Martinez. Formația Arabiei Saudite a reușit la începutul reprizei secunde să răstoarne rezultatul de pe tabelă, înscriind de două ori în decursul a 5 minute (minutele 48 și 53), prin Saleh Al Shehri și respectiv, Salem Al Dawsari.

După ce au preluat conducerea pe tabela de marcaj, jucătorii Arabiei Saudite s-au apărat eroic și au tras de timp cât s-a putut, spre disperarea celor din echipa Argentinei, care au intrat în jocul impus de adversari.

În minutul 38, fundașul echipei Arabiei Saudite, Yasser Al Shahrani, a fost accidentat involuntar de coechipierul său, portarul Mohammed Al Owais, în săritură, lovind-ul cu genuncjhhiul în față, ajungând apoi să fie transportat la spital.

Declarația atacantului echipei Argentinei, Lionel Messi, după eșecul cu Arabia Saudită

Lionel Messi, a declarat după meci, conform ziarului argentinian Ole, următoarele: "Fanii noștri trebuie să aibă încredere, este o lovitură foarte grea pentru toată lumea. Nu ne așteptam. Golul nostru a venit foarte repede, am avut situația golului anulat și în acel moment am crezut că vom avea mult mai multe situații de genul ăsta. Acolo am făcut greșeala de a accelera și de a juca într-un fel și de a nu muta mingea dintr-o parte în alta. Apoi au luat conducerea cu 2-1 și am început să ne încurcăm, să pierdem mingi, să jucăm disperați și nu puteam egala. Faptul că am marcat golul atât de devreme ne-a făcut confuzi, ne-a făcut rău. Am căzut în capcană, dar nu am fost surprinși. Suntem răniți de rezultat, este o amărăciune foarte mare, dar trebuie să ne gândim la ceea ce urmează. Este timpul să fim mai uniți ca niciodată și să știm că trebuie să ne întoarcem la elementele de bază ale funcționării jocului nostru, pentru a încerca să batem Mexicul.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Talismane norocoase pe care fiecare jucător de casino trebuie să le poarte

 

Card image