logo logo
Fotbal flash

Milan obține un singur punct din partida cu Lecce, iar Napoli se distanțează la 9 puncte

15 ianuarie 2023

 

Card image

Rezultatul de egalitate al partidei Lecce v Milan, scor final 2-2, o favorizează indirect pe Napoli, în lupta pentru titlu din Serie A. Partida de pe stadionul Via del Mare, disputată sâmbătă, a început cum nu se poate mai rău pentru Milan, astfel că în minutul 23, scorul era 2-0 pentru gazde.

După pauză, Milan a revenit în joc și a reușit să egaleze, urmare a golurilor marcate de Rafael Leao, minutul 58 și Davide Calabria, minutul 70. Golurile echipei Lecce, au fost înscrise de Theo Hernandez, autogol, minutul 3 și Federico Baschirotto, minutul 23.

Portarul echipei Milan, Ciprian Tătărușanu, titular în acest joc, a avut o prestație bună și nu i se poate imputa niciunul din golurile primite. A avut câteva intervenții decisive, astfel în minutele 23 și 85, a respins șuturile lui Gabriel Strefezza.

După 18 etape disputate, pe prima poziție a clasamentului rămâne Napoli, cu 47 puncte, urmată de Milan, 38 puncte. Lecce ocupă cel puțin provizoriu locul 12, cu 20 puncte, urmând să mai piardă unul sau două locuri, după disputarea celorlalte jocuri ale etapei.

Au evoluat următoarele formații:

LECCE: Falcone- Gendrey, Baschirotto, Umtiti, Pezzella (62' Gallo)- Blin, Hjulmand, González (62' Maleh)- Strefezza (89' Oudin), Colombo (72' Voelkerling), Di Francesco (72' Banda).

AC MILAN: Tătărușanu- Calabria (86' Kjær), Kalulu, Tomori, Hernández (46' Dest)- Pobega (86' Vranckx), Bennacer- Saelemaekers (46' Messias), Díaz (69' Origi), Leão- Giroud.

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
Publicitate,

 

P

Manchester City favorit pentru titlul de campion în Champions League

 

Card image