21 iunie 2022
Turneul final al Campionatului European U19 din Slovacia, continuă în această seară cu meciurile etapei a 2-a. Astfel în Grupa A, de la orele 18:30, Slovacia va întâlni Italia și de la orele 21:30, România se va confrunta cu Franța, într-o partidă destul de grea.
Reamintim că, în prima etapă disputată sâmbătă, România a fost învinsă de Italia, scor 2-1, iar Franța a surclasat echipa gazdă, Slovacia, scor 5-0, iar cei mai buni jucători francezi fiind atacanții Alan Virginius, autor a două goluri și Loum Tchaouna, autor al unui gol și a două pase de gol.
Selecționata U19 a României luptă pentru a prinde locul 3 în grupă, care i-ar asigura un joc de play-off pentru calificare la turneul final al Campionatului Mondial U20, de anul viitor. În această perspectivă, România ar trebui să învingă în ultima partidă Slovacia.
Cu o zi înaintea partidei cu Franța, atacantul echipei României și component al echipei Farul Constanța, Luca Andronache, care a reușit să marcheze golul cu Italia, a declarat conform FRF TV, următoarele: „Mă simt fericit că am reușit să marchez pentru Echipa Națională un gol la acest turneu final, dar din păcate n-a fost îndeajuns, pentru a obține măcar un punct. Ne-a motivat mesajul de susținere primit de la Nicolae Stanciu, a fost un gest foarte frumos din partea lui. Ne-am și bucurat de acest lucru și am încercat să dăm tot ce avem mai bun pe teren. Italienii au fost adversari puternici, au jucat cu foarte mare dezinvoltură. Și francezii sunt adversari foarte puternici, însă acest lucru nu trebuie să ne sperie. Trebuie să ne îmbărbătăm și să dăm tot ce avem mai bun și cu ei. Principalul obiectiv rămâne calificarea la turneul final al Campionatului Mondial U20, de asta am venit aici, să luptăm cu fiecare echipă în parte, să obținem cele mai bune rezultate posibile.”
.
Autor, Alexandru Neata
P
Joi, pe stadionul Benito Villamarín din Sevilla, în prima etapă a Ligii A din Liga Națiunilor, Spania nu a reușit decât un scor egal, 1-1 cu Portugalia...