Puncte mari obținute de Rapid, în jocul cu Csikszereda, pentru promovare în Liga 1

București, 02 Mai 2021

../Imagini-05-2021/Adrian-Balan-si-Hlistei

Rapidul a început cu dreptul prima partidă din returul play-off al Ligii a 2-a, disputată sâmbătă la Buftea, obținând victoria cu 2-0, cu Csikszereda. După cum arată scorul, mulți ar putea crede că Rapid a obținut o victorie fără probleme, dar în realitate numai jucătorii știu cât au suferit și putem spune că au avut și multă baftă în această partidă.

Golurile au fost marcate de Cătălin Hlistei, din penalty, minutul 17 și Adrian Bălan, minutul 66, din pasa excelentă a lui Sefer. Pe finalul jocului, Rapid a mai avut o bară, prin Alexandru Ioniță.

Cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul echipei Rapid, Horațiu Moldovan, care a apărat excelent, salvând-uși echipa de la câteva faze periculoase la poarta sa. Jucătorii rapidiști au intrat cu mult trac pe teren, și se vede treaba că, miza fiecărei partide în drumul spre promovare directă, este destul de mare, ce apasă pe umerii lor. Deabia în repriza secundă și-au mai revenit puțin, iar antrenorul Mihai Iosif, a avut emoții mai mari ca jucătorii, s-a văzut acest lucru la declarația dinaintea începerii jocului. Trebuie ca jucătorii și antrenorul să se trezească până nu va fi prea târziu!

În clasament, U Craiova conduce cu 49 puncte, urmată de Rapid cu 46 puncte. La 4 puncte distanță de locul secund se află CS Mioveni. Cu 39 puncte, Dunărea Călărași ocupă poziția a 4-a, iar locurile 5 și 6 sunt ocupate de Csikszereda și ASU Poli Timișoara, ambele cu câte 36 puncte, despărțite de golaveraj.

Declarația atacantului Adrian Bălan (Rapid), după succesul cu Csikszereda

Autor al golului cu numărul doi, atacantul echipei Rapid, Adrian Bălan, a declarat după victoria cu Csikszereda, pe pagina de Facebook Rapid TV, următoarele: „A fost un meci foarte greu, um meci disputat, au avut și ei ocazii, am avut și noi, dar din fericire, am marcat și ne bucurăm să vă dorim o noapte cât mai frumoasă și un Paște fericit. Golul l-am dedicat soției și copilului meu. Cei de la Csikszereda, sunt o echipă bună, dar după pauză, cred că au căzut puțin fizic. A fost foarte cald, în comparați cu zilele trecute, când a fost foarte frig și s-a văzut puțină oboseală, datorită acestei diferențe de temperatură. Trebuie să ne concentrăm la meciul următor de la Călărași, pentru că nu s-a terminat, trebuie să luptăm în continuare. Mai sunt 4 meciuri și trebuie să rezistăm până la capăt. Suporterilor le transmitem un Paște fericit, sărbători fericite și vă promitem că o să luptăm în fiecare meci pentru voi și pentru acest club.”

Autor, Alexandru Neata

 

Comentarii:

 

P

P

P

  

 

Site-ul Fotbal-flash.ro, folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu utilizarea acestor informații și cu politica de utilizare a cookie-urilor. Am adaptat condițiile impuse, în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI; dispozitiile Legii nr. 677/2001, pentru protectia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.

ACCEPT   Pentru edificare   Află mai multe   X