logo logo
Fotbal flash

Rapid este în grafic, termină turul de campionat pe podium, după victoria cu FCSB, scor 2-1

06 noiembrie 2023

 

Card image

Ultima etapă a turului de campionat a fost favorabilă echipei Rapid, după victoria cu FCSB, în derby-ul disputat duminică pe Arena Națională și în prezența a 40,5 mii de spectatori. Astfel, U Craiova, ocupanta locului 4 a terminat egal cu FCU Craiova, apoi Petrolul și Farul au obținut doar câte un punct din jocurile cu Sepsi, respectiv FC Botoșani. Mai este de disputat partida dintre Hermannstadt și CFR Cluj. Dacă învinge Hermannstadt, trece pe locul 4, iar la egal sau victorie pentru CFR Cluj, aceștia vor trece pe primul loc în clasament.

Rapid termină turul de campionat pe locul 3, cu 29 puncte, cu 6 puncte peste ocupanta locului 4 și cu 2 puncte mai puțin decât FCSB. Returul de campionat se anunță unul destul de interesant, în care cele mai mari șanse la titlu le au FCSB, CFR Cluj și Rapid.

Victoria Rapidului cu FCSB a fost una meritată. În prima repriză, portarul echipei Rapid nu a avut practic ce apăra, șuturile celor de la FCSB nu au pus în pericol poarta lui Moldovan. În minutul 39, Papeau a reușit deschiderea de scor, după o acțiune personală, purtată în mare viteză, în care a trecut prin apărarea FCSB ca printre niște jaloane, înscriind din 6 metri.

Rapid a intrat la pauză cu un avantaj de două goluri, prin reușita lui Paul Iacob din minutul 45+2, în urma unui corner. Perechile de jucători formate în careul FCSB, l-au omis pe Iacob, acesta rămânând fără marcaj și înscriind cu un vole din 10 metri.

Repriza secundă a debutat cu trei schimbări în formația FCSB, echipa evoluând mult mai bine, astfel a rezultat și golul din minutul 65, prin reluarea cu capul a lui Dawa, în urma unui corner. De la FCSB, s-au remarcat Alexandru Băluță și Valentin Crețu, iar de la Rapid, Papeau a fost declarat omul meciului și în general s-a făcut remarcată întreaga echipă, care a respectat sarcinile tactice ale lui Cristiano Bergodi.

Declarația căpitanului echipei Rapid, Cristi Săpunaru, după victoria cu UTAFCSB

La finalul partidei, căpitanul echipei Rapid, Cristi Săpunaru, a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „A fost un meci intens, cu o echipă valoroasă. Suntem mulțumiți cu cele trei puncte și acum ne gândim la prima etapă din retur. Noi am fost mai pragmatici, dar per total, eu zic că a fost unmeci frumos, ambele echipe merită felicitate. Obiectivul nostru eate locurile 1-3. Avem 3 jucători accidentați, dar la noi, fiecare jucător care este în lotul Rapidului sunt importanți. Astfel de meciuri nu se joacă pentru primă, indiferent dacă ești la Rapid sau la FCSB. Se joacă pentru suporteri, pentru ceea ce iubești, este un derby.”

Autor, Alexandru Neata

Comentarii:
P

 

Pariuri pe fotbal: Care oferă cote mai bune - Favbet sau Verde?

 

Card image