logo logo
Fotbal flash

Rapid pierde cu Farul în grupele Cupei României și mai are șanse teoretice de calificare

10 noiembrie 2022

 

Card image

Rapid a pierdut al doilea meci consecutiv la interval de trei zile, după eșecul de duminică cu FCSB din campionat, a urmat a doua înfrângere consecutivă, cu Farul și pe stadionul Giulești, din Cupa României, scor 0-2.

Golurile echipei antrenate de Gheorghe Hagi, au fost marcate de Carlo Casap, minutul 45+4 (pen) și Adrian Mazilu (17 ani), minutul 90+7. Cu alte cuvinte, finalurile celor două reprize, au fost catastrofale pentru giuleșteni.

Golul din penalti încasat în prelungirile primei reprize a fost momentul psihologic pentru rapidiști, care nu au reușit să-l depășească. După cum evoluau lucrurile în teren, în prima repriză, Rapid a dominat jocul, Farul a dat o replică timidă și numai imprecizia șuturilor celor de la Rapid a făcut să nu poată deschide scorul.

Problema este că, nici jucătorii veniți de pe bancă n-au adus plusul necesar în repriza secundă. Cei de la Farul, cu un moral excelent, după golul nesperat înscris înainte de pauză, s-au apărat cu calm și au avut câteva contraatacuri tăioase, în care portarul Virgil Drăghia și-a salvat poarta, deși a avut mai puține meciuri disputate în acest sezon.

Ca să se califice mai departe, Rapid trebuie să învingă în ultimul joc pe U Cluj, iar rezultatul dintre Farul și CFR Cluj nu mai contează. Până atunci urmează jocul de astăzi dintre CSM Alexandria și U Cluj, iar dacă cei din Alexandria vor produce surpriza rundei și să învingă, lucrurile se complică, iar teleormănenii vor avea joc ușor în ultima etapă din decembrie cu Dumbrăvița.

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

Dan Petrescu, după meciul CFR-Sepsi, 2-1: Atacanții ar trebui să se trezească

 

Card image