13 mai 2023
Deși sperau într-o victorie în partida cu Sepsi de pe Giulești, disputată vineri, pentru a se reabilita în fața propriilor suporteri după eșecul catastrofal din partida cu Farul, au terminat numai la egalitate, scor de 0-0.
Prima repriză a aparținut formației Sepsi, care a avut și câteva situații de gol prin Marius Ștefănescu, în minutele 7 și 11. La prima ocazie a salvat portarul Moldovanu, iar la cea din minutul 11, Morais a degajat în corner în ultimul moment.
În cea de-a doua parte a meciului, fotbaliștii lui Adi Mutu au preluat inițiativa și prin schimbările efectuate atât ale sistemului de joc, cât și de jucători, au avut și câteva ocazii de gol. Portarul echipei Sepsi s-a făcut remarcat la șutul lui Sefer din minutul 50 și la șuturile lui Pănoiu, din minutele 77 și 80.
După acest rezultat, cu 35 puncte, Rapid ocupă în continuare locul 5, iar Sepsi, cu 25 puncte, rămâne pe locul 6 din clasamentul play-off al Superligii. Pentru a mai urca cel puțin o poziție în clasament, Rapid trebuie să obțină două victorii în ultimele două partide extrem de dificile, cu U Craiova de pe Giulești și cu FCSB, pe Arena Națională.
După egalul cu Sepsi, antrenorul echipei Rapid, Adi Mutu, a declarat la canalul TV Digi Sport, următoarele: „După acest rezultat, concluziile sunt simple, în sensul că, în prima repriză am câștigat un punct, iar în a doua repriză am pierdut două. Prima repriză cred că echipa era mental afectată, s-a văzut că jucătorii erau timorați, se simțea acea apăsare mentală după acea înfrângere de la Constanța.- În a doua repriză, îi felicit pe băieți că au reușit să treacă peste moment, pentru că am dominat toată repriza, am avut și ocazii bune de a înscrie. Din păcate, cred că este un rezultat echitabil.”
Autor, Alexandru Neata