logo logo
Fotbal flash

U Craiova obține victorie cu FC Voluntari și are speranțe cel puțin la locul secund

01 mai 2022

 

Card image

Universitatea Craiova a învins greu FC Voluntari, scor 1-0, în partida disputată sâmbătă pe Ion Oblemenco, din cadrul etapei a 7-a, din play-off-ul Ligii 1, tremurând pe finalul partidei, cu tragerile de timp necesare pentru obținerea celor trei puncte. La partidă au asistat peste 16 mii de spectatori.

Singurul gol al partidei a fost marcat destul de devreme, minutul 7, având-ul ca autor pe Ștefan Baiaram, cu o reluare cu capul, din pasa excelentă a lui Marius Constantin. Cu golul marcat, Baiaram are 7 reușite pentru clubul său, iar cei mai buni marcatori sunt Markovic și Ivan, ambii cu câte 13 reușite.

La câteva minute după deschiderea scorului, Andrei Ivan a avut șansa măririi avantajului, mingea deviind din câțiva metri în vinclul porții lui Mihai Popa. După această ocazie, acțiunile gazdelor au scăzut în intensitate și am mai consemnat în prima parte a meciului, două șuturi puternice, ale lui Markovic, minutul 39 și cel al lui Ivan, din lovitură liberă de la distanță, în ambele cazuri portarul Popa și-a făcut datoria.

În partea secundă a partidei, FC Voluntari a ieșit curajos la joc și și-a creat câteva situații bune de a egala, prin Ricardinho, minutul 54 și Denis Ciobotariu, minutul 66. Acțiunile de atac ale celor din comuna Voluntari au creat panică în rândul fundașilor Universității, mai ales că în repriza secundă, Marius Constantin nu a mai putut evolua datorită unei accidentări, sarcinile sale fiind preluate de Crețu.

Pentru a spera la titlu, U Craiova are șanse teoretice, astfel ca, atât CFR cât și FCSB să piardă cel puțin câte un joc, iar craiovenii trebuie să câștige toate cele trei jocuri rămase de disputat, dintre care unul în deplasare cu CFR Cluj și unul acasă cu FCSB, în etapa următoare.

Declarația fundașului Nicușor Bancu, după victoria cu FC Voluntari

Căpitanul echipei U Craiova, fundașul Nicușor Bancu, a declarat după victoria cu FC Voluntari, la canalul TV Digi Sport, următoarele: „În afara golului marcat, am mai avut două ocazii foarte mari și puteam face 2-0. Până la urmă nu mai contează, chiar dacă am suferit, important este că am câștigat cele trei puncte. Crețu a jucat fundaș central în repriza a doua și nu a mai jucat acolo de când a venit în echipa noastră, dar și-a făcut treaba destul de bine, n-am primit gol. De când a venit Mister, ne înțelegem foarte bine, suntem un grup unit și se vede asta și în teren, pentru că adunăm pucte de la meci la meci. Mă bucur că au venit foarte mulți suporteri în tribune și sper ca la meciul cu FCSB să fie stadionul plin, pentru că așa a fost mereu și sperăm să ne ridicăm la nivelul lor și să reușim să câștigăm.”

Autor, Alexandru Neata

Publicitate,

 

P

Liviu Ciobotariu, după eșecul Voluntariului cu FCSB: Astăzi am făcut decât act de prezență

 

Card image