05 august 2023
Pe propriul teren, în partida disputată vineri, UTA Arad bifează primul succes în actuala ediție de campionat, împotriva echipei Poli Iași, scor final 1-0. Echipa ieșeană reușea în etapa trecută surpriza etapei, învingând în deplasare Farul Constanța, iar UTA venea după înfrângerea din deplasare cu Hermannstadt.
Elevii lui Mircea Rednic, au reușit victoria și totodată obținerea celor trei puncte, în urma golului marcat de atacantul Andrej Fabry, în minutul 9, cu un șut ușor deviat din marginea careului.
Portarul echipei UTA Arad, Florin Iacob, a fost cel mai bun jucător al echipei, reușind să-și țină poarta intactă, având câteva intervenții senzaționale. Astfel, în minutul 16, Iacob a reușit să respingă șutul din afara careului al lui Luis Phelipe. A urmat apoi în minutul 47, ocazia lui Alin Roman, cu șutul puternic din afara careului, iar Iacob a respins excelent.
Pe finalul meciului, ieșenii au evoluat în 10 oameni, din minutul 90+8, după ce fundașul Samayoa, a primit al doilea cartonaș galben și automat pe cel roșu, din partea arbitrului Florin Andrei.
Cu cele trei puncte obținute, UTA Arad ajunge provizoriu în clasament pe locul 10, iar nou promovata Poli Iași, ocupă locul 11, cu 3 puncte, după 4 etape. În etapa următoare, Poli Iași va evolua acasă cu U Craiova, iar partida dintre Farul și UTA, a fost amânată, pentru luna septembrie.
Autor, Alexandru Neata